Menu

Încă un acord de cooperare semnat la Miercurea Ciuc

post img
După acordul de cooperare cu Consiliul Județean Harghita, un nou acord a fost semnat în aprilie 2022. Ceremonia de semnare a avut loc la Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, în numele Primăriei Miercurea Ciuc a participat Bors Béla, viceprimarul orașului Miercurea Ciuc, Universitatea Sapientia a fost reprezentată de dr. Lázár Ede, decanul facultății din Miercurea Ciuc, iar Liceul Tehnologic Székely Károly de dl. Blénessy Csaba directorul școlii, care au semnat acordul.

„În cadrul ceremoniei, primarul  Korodi Attila a declarat că astfel de investiții sunt importante pentru piața forței de muncă din localitate: ”Mă bucur că am reușit să sprijinim Controlsoft SRL să-și implementeze proiectul împreună cu Consiliul Județean și Primăria. Prezența instituțiilor de învățământ este esențială în astfel de investiții, deoarece atunci când aceste clădiri, construcții sunt finalizate, instituțiile de învățământ le pot oferi acestora, și implicit elevilor o oportunitate de activitate profesională de un nivel înalt", a declarat Korodi Attila.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a mulțumit companiei pentru colaborarea cu Agenția de Dezvoltare a Județului Harghita. El a adăugat că poate acesta este viitorul orașului Miercurea Ciuc, că se creează locuri de muncă cu înaltă tehnologie, cu oameni cu înaltă calificare, care se dovedesc a fi mai durabile în ciuda dificultăților de pe piață.
Decanul Universității Sapientia, Dr. Lázár Ede, a subliniat că sunt bucuroși să participe la orice activitate care îi ajută să își îndeplinească misiunea: "Dorim să educăm studenți cu abilități competitive care să își poată găsi locuri de muncă aici, în Ținutul Secuiesc. A patra revoluție industrială a sosit la Miercurea Ciuc", a subliniat decanul. Blénessy Csaba, directorul Liceului Tehnologic Székely Károly, s-a alăturat celor spuse de domnul decan, adăugând că speră ca birourile și fabrica să atragă mulți elevi din școala lor, care astfel vor rămâne acasă în loc să lucreze în străinătate."

(Sursa: ziarul Hargita Népe, 08 aprilie 2022)
 
 

 
« Vissza