Menu

Am înființat filiala noastră din România

post img
În august 2019, am înființat o filial din România, Controlsoft Automatizare S.R.L. Societatea a fost înregistrată în Oradea din cauza epidemiei COVID. Apoi filiala a fost transcrisă, în 2021, în Miercurea Ciuc, județul Harghita, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Harghita, la ANAF Miercurea Ciuc și Primăria Miercurea Ciuc. Noul sediu social al Controlsoft Automatizare S.R.L. este situat în 530210 Miercurea Ciuc, strada Gál Sándor nr. 16, biroul 13, județul Harghita, România.

Proiecte de investiții de amploare în domeniul apei și apelor uzate ce au fost deja finalizate în Ungaria, la care Controlsoft Kft. a adus o contribuție semnificativă, iar investiții de acest gen vor avea loc și în România, dar într-un volum mult mai mare, în perioada 2021-2027.  Având în vedere acestea dorim să intrăm pe piața din România, să ne consolidăm prezența pe piață și să avem o creștere a veniturilor din export, în principal în domeniul apei și apelor uzate, al reglării apelor fluviale și în domeniul sistemelor de control pentru combaterea grindinei.
                           
« Vissza